Beneficiile electroterapiei în recuperarea neurologică

Electroterapia este o metodă terapeutică ce utilizează curent electric pentru a stimula vindecarea țesuturilor, pentru a reduce durerea și pentru a îmbunătăți funcția musculară și circulația. Aceasta este o formă de terapie adesea utilizată în medicina de reabilitare, având o aplicabilitate largă în tratamentul diverselor afecțiuni, de la cele musculo-scheletice până la cele neurologice. Recuperarea neurologică este unul dintre domeniile în care electroterapia a arătat rezultate semnificative, deoarece poate ajuta la îmbunătățirea funcției motorii, a sensibilității și a controlului muscular.[1]

Ce este electroterapia și cum funcționează?

Electroterapia este o tehnică ce utilizează curentul electric cu scopul de a stimula vindecarea țesuturilor, a reduce durerea sau de a îmbunătăți funcționarea musculară și nervoasă. În practică, această metodă se bazează pe folosirea curentului electric pentru a crea o serie de reacții fiziologice în organism, care pot ajuta în procesul de recuperare medicală. Electroterapia este folosită în mod frecvent în domeniul fizioterapiei și al recuperării medicale, având o gamă largă de aplicații.[1][2]

Principiul de funcționare al electroterapiei este relativ simplu. În esență, aceasta funcționează prin aplicarea unui curent electric de diferite frecvențe pe o anumită zonă a corpului. Acest curent stimulează nervii și mușchii, ceea ce duce la relaxarea musculară, scăderea inflamației și reducerea durerii.[1][2]

Tipuri de electroterapie utilizate în recuperarea neurologică

În sfera recuperării neurologice, sunt utilizate mai multe tipuri de electroterapie, fiecare cu propriile sale beneficii și aplicații. Un exemplu este TENS sau stimularea electrică nervoasă transcutanată, care utilizează impulsuri electrice de joasă frecvență pentru a stimula nervii, reducând astfel durerea și spasticitatea musculară. Aceasta terapie s-a dovedit a fi eficientă pentru o varietate de afecțiuni neurologice, inclusiv în recuperarea după scleroza multiplă.[4]

Un alt tip de electroterapie folosit în recuperarea neurologică este terapia prin curenți interferențiali (CIF). Aceasta utilizează doi curenți electrici de frecvențe diferite pentru a crea un efect de interferență profund în țesuturi. Terapia este utilizată pentru a reduce durerea, inflamația și edemul, precum și pentru a stimula circulația sanguină. Curentul galvanic, un tip de curent continuu, este folosit pentru a stimula mușchii sau pentru a reduce durerea. Este eficient în tratarea unei varietăți de afecțiuni neurologice.[1][2][3]

Electrostimularea musculară, care folosește impulsuri electrice pentru a contracta mușchii, ajută la îmbunătățirea forței și tonusului muscular. Este utilizată pentru a trata afecțiuni precum atrofia musculară, pareza și disfuncția neuromusculară.[1][2][3]

Principalele beneficii ale electroterapiei în recuperarea neurologică

Electroterapia a devenit un instrument esențial în cadrul procesului de recuperare neurologică.

Printre cele mai importante beneficii ale sale se numără:

• reducerea durerii - electroterapia, în special TENS și CIF, poate fi extrem de eficientă în ameliorarea durerii cronice asociate cu diverse afecțiuni neurologice, cum ar fi neuropatia diabetică, nevralgia trigeminală și spasticitatea post-accident vascular cerebral; impulsurile electrice stimulează nervii, blocând semnalele de durere care ajung la creier;
• îmbunătățirea mobilității - electroterapia, în special electrostimularea musculară, poate contribui semnificativ la creșterea forței și tonusului muscular; acest lucru este deosebit de benefic pentru pacienții care suferă de atrofie musculară, pareză sau disfuncție neuromusculară; contracțiile musculare induse de electroterapie stimulează creșterea musculară și îmbunătățesc coordonarea neuromusculară; 
• reducerea inflamației și edemului - anumite tipuri de electroterapie pot fi eficiente în reducerea inflamației și a edemului din țesuturile afectate; acest lucru poate contribui la ameliorarea durerii, la îmbunătățirea circulației sanguine și la accelerarea vindecării;
• promovarea vindecării nervoase - electroterapia poate stimula regenerarea nervoasă și creșterea axonală, contribuind la recuperarea funcției nervoase după leziuni sau boli; acest lucru este deosebit de important pentru pacienții care suferă de neuropatie, leziuni ale măduvei spinării sau traumatisme cranio-cerebrale; 
• reducerea spasticității musculare - spasticitatea musculară, o caracteristică comună a afecțiunilor neurologice precum paralizia cerebrală și accidentul vascular cerebral, poate fi ameliorată prin electroterapie, în special prin TENS și CIF, îmbunătățind mobilitatea și confortul pacientului.[1][2][3][4]

Pe lângă cele utilizările deja menționate, electroterapia mai poate fi benefică și pentru alte aspecte ale recuperării neurologice, cum ar fi îmbunătățirea somnului, reducerea stresului și anxietății și stimularea cogniției.[1][2][3][4]

Riscuri și contraindicații ale electroterapiei

Deși electroterapia este adesea considerată o metodă sigură de tratament, există și anumite riscuri asociate cu aceasta. Riscurile posibile includ arsuri sau iritații ale pielii, dureri sau disconfort cauzate de stimularea electrică. Mai mult, în cazul persoanelor cu anumite afecțiuni, cum ar fi cele cardiace, electroterapia poate avea efecte adverse.[4]

Există și situații în care electroterapia este contraindicată. Pacienții cu stimulatoare cardiace, femeile însărcinate, persoanele cu epilepsie sau cele cu afecțiuni de piele care ar putea fi agravate de electroterapie, ar trebui să evite acest tip de tratament. Înainte de a decide dacă un pacient este un bun candidat pentru electroterapie și de a începe programul de recuperare neurologică, este necesară o evaluare medicală corectă.[4]

Electroterapia poate juca un rol important în recuperarea neurologică, având o varietate de aplicații și beneficii semnificative. Cu toate acestea, nu este neapărat potrivită pentru orice pacient. Stabilirea planului de recuperare neurologică, fie că acesta include sau nu și electroterapia, se va face în funcție de afecțiunea specifică și de nevoile individuale ale pacientului.

Bibliografie: